fbpx Dentcomplet - Cabinet Stomatologic Cluj

Cum alegem corect periuța de dinți?

La ora actuală cea mai comună practică în igiena orală este periajul dentar,  iar rezultatul acestuia depinde de mai mulți factori:

– design-ul periuței de dinți

– dexteritatea pacientului în utilizarea periuței

– frecvența periajului

– durata periajului

Care sunt criteriile de alegere a periuței de dinți manuală?

Dacă optăm pentru o periuță manuală trebuie să ținem cont de anumite aspecte :

– Pentru ca periuța să fie ușor și eficient de folosit, mărimea mânerului să fie potrivită pentru vârsta și dexteritatea pacientului.

– Mărimea părții active (capul periuței) să fie cât mai mic pentru a fi ușor de adaptat în zonele dificile.

– Recomandăm periuțele cu peri moi sau medii, cu vârf rotunjit care nu traumatizează gingia și care nu produc leziuni la nivelul smalțului.

În concluzie periuța trebuie să fie comfortabilă și să vă permită să realizați ușor periajul corect.

 

Cum alegem o periuță de dinți electrică?

În ceea ce privește periuța de dinți electrică, studiile arată că îndepărtează placa bacteriană (curăță) puțin mai eficient decât periuța manuală. Periuța electrică se recomandă pacienților care nu au răbdare să realizeze o tehnică de periaj corectă, copiilor, pacienților cu dizabilitati etc.

Indiferent pentru ce tip de periuță optați important este să vă spălați de cel puțin două ori pe zi, timp de două minute, cu o tehnică corectă (de la gingie spre dinte, în sensul de creștere a dinților, fără mișcări orizontale și fără să apăsați). Puteți citi mai multe despre periajul corect al dinților aici.

Pentru ca igiena orală să fie completă, doar periajul dentar nu este suficient deoarece problemele parodontale apar din zonele interdentare unde periuța de dinți nu ajunge. Aceste zone trebuie curățate în funcție de dimensiunea lor, fie cu ața dentară (spații înguste) fie cu periuțe interdentare de diferite mărimi (spații mai largi), apa de gură și dușul bucal trebuie să facă parte și ele din igiena orală zilnică .

Nu există o singură tehnică de periaj sau igienă orală corectă pentru toți pacienții. Forma dinților, prezența sau absența afecțiunilor parodontale, dexteritatea pacientului determină ce fel de tehnică de periaj și mijloace auxiliare este indicat să folosim.

Nu uitați că o igienă orală impecabilă poate preveni sau întârzia apariția problemelor parodontale (gingivita, parodontita).

Vă dorim un zâmbet sănătos și frumos!

Search

+
Language