Programare Suna

Tratament ortodontic și protetic complex

Servicii

Proceduri

Tratament ortodontic

Adiții osoase și implanturi la nivelul dinților extrasi (înainte și pe durata tratamentului ortodontic)

Terapii parodontale reconstrucția dinților

Pacientul din imagini s-a prezentat în clinica noastră în prima fază cu o urgență, o durere la un molar (măsea) care, din păcate, nu a mai putut fi salvată deoarece era practic un rest radicular și avea indicație clară de extracție. După efectuarea consultului și a planului de tratament, s-a constatat că la nivel mandibular 2 dinți vor necesita extracție.

S-au efectuat extracțiile și tratamentele odontale (obturații), dar pacientul nu s-a mai prezentat la stomatolog timp de 2 ani. Cu toate că i s-a explicat că dacă spațiile edentate, unde lipsesc dinții, nu vor fi protejate cu implanturi și coroane, pe acești dinți vecini și opozanți este posibil să se deplaseze și să apară resorbții, pierderi de os și retracții gingivale, pacientul a amânat realizarea tratamentelor conform indicațiilor medicului. Când pacientul a început să observe aceste semne semnalate de noi, s-a prezentat înapoi în clinica, însă pentru corectarea tuturor problemelor a fost nevoie de:

  • tratament ortodontic,
  • adiții osoase și implanturi la nivelul dinților extrasi (înainte și pe durata tratamentului ortodontic)
  • terapii parodontale
  • reconstrucția dinților

Tratament ortodontic și protetic complexAcest caz clinic evidențiază importanța unei abordări multidisciplinare în tratamentul pacienților cu pierdere dentară extinsă. Pacientul prezentat a necesitat o combinație de tratament ortodontic, terapie parodontală, adiții osoase, implanturi dentare și reconstrucție protetică pentru a obține restaurarea funcțională și estetică dorită. În plus, am observat că amânarea tratamentului și neglijarea indicațiilor medicului au dus la apariția complicațiilor și necesitatea unor proceduri suplimentare.

Diagnosticul și tratamentul ortodontic au constat în:

  • DDM (dizarmonie dento-maxilară cu spațieri) falsă, datorate pierderii molarului de 6 ani prematur Cl II/1 Angle dentară Migrări dentare postextractionale (extruzie 27)
  • rotații la nivelul premolarilor și molarilor bimaxilar

Obiectivele de tratament:

  • Închiderea tremelor și spațiilor în zona frontală și hemiarcada 1 (molar dreapta sus), redistribuirea spațiilor din zonele laterale în vederea aplicării unor implanturi dentare la nivelul molarilor 1 inferior drept și stâng și la nivelul premolarului 2 stâng.
  • În partea stângă, la nivelul molarului, s-a dorit extruzie în scop ortodontic în vederea obținerii de ferul pentru viitoarea coroană de înveliș. Aceste obiective s-au realizat cu ajutorul aparatului dentar fix bimaxilar, miniimplante ortodontice pentru închiderea spațiilor și intruzia molarului 2 drept.
  • Ca mijloace de contenție s-a optat pentru contenție fixă “memotain” mandibular și placuță wraparound maxilar. Memotain este un tip de contentie realizată individual pe baza tehnologiei CAD/CAM. Și anume, după amprentarea, scanarea digitală tehnicianul creează un design personalizat, iar o mașină specializată frezează bucata de “sârmă” din nichel-titan.

Ce este memotain?

Memotain este un sistem de contenție fixă utilizat în ortodonție pentru a menține poziția corectă a dinților după îndepărtarea aparatului dentar. Acesta este fabricat individual pe baza tehnologiei CAD/CAM (Computer-Aided Design/Computer-Aided Manufacturing). Procesul începe cu amprentarea și scanarea digitală a dinților pacientului. Apoi, tehnicianul ortodontic creează un design personalizat pentru contenție, care este ulterior realizată folosind o mașină specializată care frezează o bucată de sârmă din nichel-titan conform specificațiilor individuale.

Care sunt avantajele sistemului de contenție fixă memotain?

Memotain oferă mai multe avantaje în comparație cu alte tipuri de contenție fixă:

  • Prin designul său personalizat, se obține o adaptare precisă pe suprafața dentară, asigurând o retenție și o stabilitate mai bune.
  • De asemenea, materialul din nichel-titan utilizat în fabricația contenției prezintă o rezistență ridicată, reducând riscul de fractură.
  • Memotain oferă, de asemenea, un aspect mai estetic, deoarece este discret și confortabil pentru pacient (design pasiv și personalizat pe forma dinților pacientului)
  • Zero coroziune

Astfel, memotain reprezintă o opțiune modernă și eficientă pentru contenția dentară fixă, asigurând o poziție stabilă și corectă a dinților pe termen lung, în urma tratamentului ortodontic.

După îndepărtarea aparatului dentar, s-a efectuat etapa protetică de tratament și anume:

  • coroane definitive pe implanturi
  • coroane definitive dentare
  • fațete directe de compozit și refacerea marginilor incizale din compozit (edge bonding și composite veneers)
Acest caz reiterează importanța educației pacienților în privința consecințelor neglijării tratamentului și necesității respectării planului de tratament recomandat. O abordare integrată, implicând specialiști din domeniile ortodonției, implantologiei și proteticii, poate oferi pacienților rezultatele dorite și o calitate îmbunătățită a vieții.

Visați la un zâmbet perfect? Nu așteptați până când devine prea târziu.

Aveți probleme similare? Programați-vă folosind formularul online: