Ce poți să faci dacă ai o infecție la un dinte inclus într-o lucrare protetică?

Ce poți să faci dacă ai o infecție la un dinte inclus într-o lucrare protetică?

Dinții incluși în lucrări protetice nu sunt feriți de apariția inflamțiilor, infecțiilor de la nivelul  canalelor radiculare (rădăcinii).

Dacă apare durere, umflătură, secreție la nivelul unui dinte acoperit de o lucrare protetică (coroană sau punte dentară) pacientul trebuie să ajungă la medicul stomatolog. Aici i se va efectua o radiografie dentară.

Pe imaginea radiologică (retroalveolară, OPT sau CBCT) medicul stomatolog va aprecia situația rădăcinii dentare și a țesuturilor din vecinătatea ei. 

Infecție la nivelul rădăcinii dintelui?

Dacă dintele are o infecție la nivelul radacinii pe imaginea radiologică se observă la vârful rădăcinii o pată neagră (radiotransparență) care indica faptul că la acel nivel osul este înlocuit cu un țesut moale  (țesut de granulație). Este vorba de leziuni periradiculare. Medicul va afla tot de pe radiografie dacă dintele respectiv are sau nu un tratament endodontic anterior. 

Tratament endodontic anterior?

Dacă dintele prezintă tratament endodontic anterior se va analiza aspectul lui pe radiografie. Se va urmări dacă există sau nu probleme legate de aspectul radiologic al tratamentului endodontic anterior (aspectul acelor linii albe care apar în rădăcinile tratate).

Se va putea aprecia, de asemenea, dacă există:

  • dispozitive corono radiculare metalice (popular denumit și cui dentar sau stift) sau din fibră de sticlă
  • instrumente fracturate, perforatii sau rezorbtii. 

Indiferent dacă dintele este tratat endodontic sau nu, dacă prezintă o leziune la nivelul rădăcinii, aceasta înseamnă că în canalele radiculare există bacterii. Pentru ca aceste infecții dentare să se vindece, este necesar ca tratamentul sau retratamentul endodontic să fie realizat corect și în cele mai bune condiții.

Tratamentul endodontic chirurgical

O altă variantă de tratament este tratamentul endodontic chirurgical (rezecția apicală cu obturație retrogradă), dar are indicații limitate. O să prezentăm în acest articol doar varianta de tratament nechirurgicală.

Tratamentul endodontic nechirurgical 

Medicul endodont împreuna cu pacientul vor hotărî daca tratamentul sau retratamentul endodontic se va face prin lucrarea protetică, sau după îndepărtatea ei de pe dinte. Cu ajutorul tehnologiei actuale și a microscopului operator, medicul endodont poate realiza tratamentul/retratamentul endodontic prin lucrarea protetică (asta dacă lucrarea protetică este una corespunzătoare și se dorește păstrarea ei).

La nivelui coroanei dintelui respectiv medicul creează un acces minim invaziv (de foarte mici dimensiuni și care nu afectează rezistența lucrării) spre spațiul endodontic care trebuie dezinfectat. Cu ajutorul ultrasunetelor și cu anse speciale se pot îndepărta și pivoții din fibra de sticla, dacă ei sunt prezenți. Prin acest acces, medicul endodont realizează tratamentul/retratamentul endodontic (tratament chemo-mecanic și obturația endodontică) iar apoi accesul respectiv de la nivelul coroane dentare este închis cu un material compozit de culoarea dintelui, aspectul fiind aproape imperceptibil de către pacient. 

Vă prezentăm un caz clinic în care colega noastră, Dr. Raluca Ciorceri a realizat retratamente endodontice prin coroane și punți de zirconiu.

Pacienta din imagini s-a prezentat în urgență cu abces vestibular (umflatură la dinte) în arcada superioară, zona frontală stânga. Toți dinții frontali superiori erau incluși într-o lucrare protetică fixă de tip punte din zirconiu.
Pentru stabilirea unui diagnostic exact s-a realizat un CT pe zona frontală. Se observă prezența tratamentelor endodontice pe toți dinții implicați în punte și reconstrucții cu fibră de sticlă. Dintele 2.2 prezintă leziune periapicală (la baza rădăcinii) și a primit indicația de retratament endodontic.
Pacienta dorește să își păstreze lucrarea protetică, așa că îndepărtarea pivotului din fibra de sticlă și retratamentul endodontic au fost făcute prin
coroana de zirconiu. Se poate observa în fotografie cavitatea de acces conservativă, minim invazivă (de mici dimensiuni) care nu
periclitează rezistența lucrării protetice.
După retratamentul endodontic simptomatologia s-a remis. În radiografia de control se observă aspectul radiologic al tratamentului endodontic pe dintele 2.2 imediat după realizarea lui.

 

Pentru un consult de specialitate programați-vă folosind formularul online:

DR. Raluca CIORCERI
Medic stomatolog, departamentul endodontie

dent complet medici

 

 

 

 

 

 

 

 

NOU! Am deschis cea de-a doua clinică stomatologică Dent Complet din Cluj-Napoca!clinica stomatologica cluj napoca marasti

Clinica Stomatologică Dent Complet Mărăști: Str. Fabricii, nr. 105, scara 1A

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Search

+
Language