Pacientă în vârstă de 28 ani, fumătoare, fără afecțiuni generale cunoscute, s-a prezentat la clinica noastră acuzând sângerări gingivale la periaj.
I s-a realizat un consult parodontal cu parodontometrie în vederea stabilirii unui diagnostic parodontal. După măsurătorile parodontale s-a stabilit diagnosticul de parodontită medie generalizată (stadiul II, gradul C, la un pacient sănătos, fumător a 20 țigări pe zi).
Tratamentul parodontal
După stabilirea diagnosticului s-a realizat tratamentul parodontal ce a constat în:
evidențierea plăcii bacteriene cu indicator de placă
instructajul și motivarea pacientului pentru o igienă orală mai bună
airflow, detartraj subgingival și surfasaj radicular la dinții cu pungi parodontale
La o lună după tratament, pacienta a revenit la control spunând că sângerarea gingivală a dispărut atât la periajul simplu cât și la periuțele interdentare.
La trei luni de la tratamentul parodontal s-a realizat reevaluarea parodontală unde s-a observat scăderea sângerării la sondare și scăderea profunzimilor parodontale la valori normale. Pacientul urmează să intre în faza de menținere ceea ce presupune recall cu igienizări regulate.
Dacă aveți probleme similare? Programați-vă la un control de specialitate folosind formularul online: