fbpx
Programare Suna

Urgențele stomatologice și cum să le gestionezi eficient

urgente stomatologice

Urgențele stomatologice și cum să le gestionezi eficient

De cele mai multe ori când citim ceva din sfera dentară găsim ceva frumos. Fie descrierile unui caz dus cu succes la capăt și un zâmbet care iese în relief, fie discutăm despre noutăți în aparatură/dotare cabinet, fie despre cursuri și devoltarea profesională continuă.

Ei bine astazi vom aborda un subiect despre care nu se specifică prea mult, din simplul motiv că e ceva unde nimeni niciodată nu dorește să ajungă, și anume în situația unei urgențe stomatologice.

“cum e durerea de măsea nu e nimic”

Câteva cuvinte populare care descriu situația sunt “cum e durerea de măsea nu e nimic” sau “orice pot să suport mai puțin când vine vorba de dinți”. Această situație delicată se mulează peste anxietatea pe care lumea în general o resimte când pășește în cabiletul stomatologic în situația de urgență și astfel devine probabil una dintre cele mai neconfortabile situații cu care ne putem întâlni.

De regulă, în situația unei urgențe încărcătura emoțională a pacienților e foarte mare, ceea ce face ca nu doar durerea în sine să fie problema cu care ne confruntăm.

De obicei când spunem urgențe stomatologice ne referim fie la durere  fie cele de ordin estetic, primele fiind cele mai frecvente. Durerea poate să provină din diverse cauze, urmând să prezentăm cele mai frecvente motive pentru care pacienții se pot prezenta în situația de urgență:

  1. Inflamația nervului – Pulpită

De departe cea mai frecventă situație pentru care pacienții se  se prezintă în urgență este Pulpita. Ea se traduce prin inflamația (suferința) nervului din dinte cauzată de cele mai multe ori de caria dentară care se află acum în proximitatea nervului sau a unei obturații (plombe) de mari dimensiuni tot așa lângă pulpă dentară.

Care sunt semnele unei inflamații ale nervului dentar?

Pulpita de regulă este precedată de o hipersensibilitate, de regulă la stimuli de tip termic (rece) sau la dulce. Mai apoi, dacă caria nu este tratată apare durerea agresivă, vie, cu caracter de lancielat/pulsatilă. În primele faze aceasta poate ceda la antiinflamatoare, dar mai apoi acestea nu își mai fac efectul. Durerea inițial apare în relație cu stimuli reci/orar mese, dar mai apoi devine continuă, atât ziua cât și noaptea, iar la stimuli termici se amplifică. Într-o situație specială de pulpită purulentă durerea poate ceda uneori la lichide reci ceea ce de regulă îi face pe pacienți să aibă mereu sticla cu apă rece la ei.

Un alt semn poate fi senzatia de dinte egresat (ieșit) și la închiderea gurii acesta se atinge mai repede decât ceilalți.

Inițial durerea prezintă un caracter localizat, astfel încât se poate identifica ușor dintele in cauză, însă, mai apoi, poate să difuzeze pe traiectul nervului aferent dintelui.

Tratamentul în cazul inflamației nervului dentar

Tratamentul presupune scoaterea nervului din dinte și dezinfectarea canalelor. Această intervenție în mod normal va rezolva problema durerii, însă dintele nu poate fi lăsat așa. El trebuie, mai apoi, tratat endodontic (pe canal) și refăcută plomba sau îmbrăcat cu o coroană în funcție de situație. Dacă dintele este irecuperabil sau nu are valoare în masticație (Molar de minte) acesta se poate extrage.

abces dentar

 2. Parodontită apicală (include și abcesul dentar)

Această afecțiune apare de regulă în situațiile în care nervul a trecut printr-o pulpită, însă dintele nu s-a tratat. În timp acesta a murit. Bacteriile din canal și produșii lor vor migra spre vârful rădăcinii unde se formează o pungă cu puroi. În timp această pungă crește în dimensiune, erodează osul adiacent, și se va drena în gură printr-un orificiu denumit fistulă sau între dinte și gingie, prin șanțul gingival. O astfel de infecție poate rămâne mult timp într-un stadiu cronic, în care cel mai întâlnit simptom este o ușoară jenă în momentul atingerii dintelui cu degetul sau în masticație. În orice moment însă, infecția se poate acutiza, moment în care apare o durere vie, pulsatilă/tip lancielat și crește la presiune. Pentru a diagnostica correct această afecțiune de cele mai multe ori e nevoie de o radiografie, pentru că spre deosebire de pulpită, afecțiunea se devolta la vârful rădăcinii. Dacă afecțiunea e nou apărută, e posibil să nu se vadă fiind un stadiu incipient. La fel ca si in cazul pulpitei, in stadii tardive, durerea iradiază.

Tratamentul în cazul unui abces dentar (parodontită apicală)

Tratamentul presupune drenajul endodontic, sau incizia colecției purulente dacă aceasta a ajuns la nivel gingival. Practic se încerca prin dinte perforarea pungii cu puroi pentru a permite drenajul colecției purulente prin canalele dintelui. Dacă e posibil se va inciza și gingia și se va drena. Odată realiat acest tratament urgența (durerea) va dispărea, însă dintele trebuie din nou, ca și la pulpită, tratat pe canal și dezinfectat altfel infecția va recidiva. Antibioticele NU rezolvă această problemă, doar înlesnește drenajul colecției purulente.

Dacă dintele este irecuperabil după tratarea fazei acute se impune extractia.

infecție măsea

   3. Traumatisme

Când discutăm despre traumatisme referim de regula la la fractura unui dinte. Tot în această categorie întră căzăturile sau loviturile în urma cărora țesuturile dentare și oasele maxilarelor au fost interesate. În această situație realizarea investigației radiologice devine obligatore pentru a detarmina exact tipul fracturii, cât de profundă e și care ar fi prognosticul dinților afectați. Este esențial ca pacienții să se prezinte la stomatolog cât mai repede după evenimentul traumatic.

Tratamentul în cazul unui dinte fracturat în urma unui traumatism

Tratamentul poate varia foarte mult în funcție de caz. Se poate efectua extracția dintelui dacă acesta este irecuperabil sau imobilizarea sa de cei de lângă pentru a se restabili pozitia. Tratamentul endodontic (de canal) poate sau nu să se realizeze în funcție de extinderea fracturii.

dinte fracturat

            4. Abces parodontal/Sindrom de Sept

 Ceva mai rar întâlnite în context de urgență sunt urgențele de tip parodontal. Abcesul parodontal este reprezentat de o colecție purulentă la nivel gingival, cu gingia roșiatică și inflamată în zonă. Acesta de obicei apare din cauza rezervorului mare de bacterii între dinte și gingie și tartrul subgingival. Sindromul de sept de regulă apare atunci când între doi dinți apropiați cu plombe între ei nu este punct de contact, ceea ce determină impactul direct al alimentelor pe gingie în timpul mestecării.

Tratamentul în cazul unui abces parodontal

Tratamentul abcesului parodontal este reprezentat de drenaj fie prin șanțul gingival fie prin incizie urmat de îndepărtarea factorului de risc de la care sa format (tartru) și dezinfecție. În cazul sindromului de sept se impune refacerea obturatiei (plombei) sau a lucrărilor protetice astfel încât acestea să aibă punct de contact.

Toate urgențele din sfera orală sunt destul de neplăcute și dau atât durere cât și discomfort psihic ridicat.

E important ca în cazul în care aveți o astfel de simptomatologie să sunăți CÂT MAI REPEDE și să faceți o programare, întrucât de multe ori dacă acestea sunt lăsate se vor agrava iar durerile vor fi tot mai mari. Chiar dacă pentru o scurtă perioadă durerea va dispărea în anumite cazuri, această de multe ori revine în situații în care imunitatea corpului scade, de regulă în condiții de stres, afecțiuni generale sau pur și simplu spontan.

Pentru a fi mai ușor și pentru personalul medical, ar fi indicat să sunați în prima parte a zilei, să luați legătură cu un medic pentru a va consulta în privința problemei, și astfel, a evita apariția durerii noaptea tarziu când și posibilitățile de intervenție scad.

Echipa Dent Complet va pune la dispoziție serviciu de urgență, prin care puteți suna NON-STOP la numărul de telefon afișat pe site și lua legătură cu colegii noștri, iar mai apoi, dacă e cazul, unul din medici va veni într-un interval până la 2-3 ore de la momentul apelului la cabinet pentru tratament.

 

dr mihai cadar

Aveți probleme similare? Programați-vă folosind formularul online: